În Legea Educației Naționale nr. 1/2011 este stipulat faptul că „Elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin unităţile de învăţământ la care sunt şcolarizaţi, pe bază de abonament, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.” (art. 84, alin. (3) ). Totodată, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 69/2016 a introdus un tarif maxim per kilometru aferent abonamentului lunar pentru elevi, stabilit prin hotărâre a Guvernului. Astfel, operatorii de transport sunt obligați să respecte un plafon atunci când stabilesc prețul unui abonament lunar pentru elevi. Totuși, o mulțime de elevi sunt obligați să aducă bani de acasă pentru a plăti diferența dintre costul abonamentului lunar și suma decontată de unitatea de învățământ, deși ar trebui ca suma să fie acoperită integral.

Această mărire a alocațiilor este un factor care poate influența considerabil multe vieți. Privind din punctul de vedere al unei familii cu o situație financiară precară, suma de 82 de lei este una infimă pentru creşterea unui copil. Având în vedere nevoile acestuia, această sumă nu poate să acopere nici măcar alimentele necesare traiului pentru o lună. Copiii din centre de plasament sunt de asemenea, vizați de această problemă a alocației, fiind chiar cei care sunt dependenți de ea.

De mai bine de 27 de ani Sistemul de Protecție a Copilului încearcă să se reformeze însă niciodată nu a urmărit interesul superior al copilului. Recent, mai multe investigații jurnalistice au scos la iveală o serie de abuzuri existente în serviciile de protecție de tip rezidențial și centre de plasament. Conform cercetării realizate de Asociația Desenăm Viitorul Tău în sistemul de protecție a copilului domnește frica. Astfel că mii de copii instituționalizați sunt expuși unei forme de abuz precum cel fizic, psihic, economic și sexual. Sistemul de protecție a copilului și-a demonstrat capacitatea de reorganizare și restructurare creând alternativa de tip familial. Astfel cred că opțiunea cea mai optimă nevoilor reale ale copilului instituționalizat rămân serviciile de tip familial. Sunt sute de studii științifice care ne arată evoluția negativă a copilului crescut într-un centru de plasament, raportat la evoluția pozitivă a unui copil ocrotit într-un serviciu de tip familial. Vă cerem tuturor sprijinul pentru ca acești tineri să aibă, în mod real, o șansă în viață!

E important ca societatea românească să evolueze, să devină mult mai tolerantă. Toleranța și respectul față de dreptul tuturor la educație și sănătate nu îl vom învăța niciodată excluzându-i! Nu dorim ca acest caz să devină un trist precedent pentru altele asemănătoare. Deși știm că situația în școlile din România e departe de a fi în regulă, cazul de la Pitești rămâne unul extrem, și ne dorim să fie singurul. Ce ne facem dacă acest exemplu va inspira și alți elevi, părinți etc și peste noapte vom realiza că va deveni o modă să ceri ca cei cu dizabilități sau dificultăți de adaptare să fie excluși? Aceste lucruri trebuie împiedicate. ACUM. Pentru binele elevului din Pitești, pentru ca cei ce îi sunt colegi să învețe o lecție corectă, pentru ca acest caz să nu se mai repete.

Pentru a creste copiii nostri sanatos -afara, la aer, la soare, socializand dar IN SIGURANTA

Pentru ca nu am singur puterea decizionala și vreau să se știe ce se petrece aici Și evident încercarea stopării acestor semnalmente!